Luca

chapter 11


Chapters:


verse #1

Într`o zi, Isus Se ruga într`un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I -a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”


verse #2

El le -a zis: „Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.


verse #3

Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă în fiecare zi;


verse #4

şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”


verse #5

Apoi le -a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi -i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni,


verse #6

căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n`am ce -i pune înainte;`


verse #7

şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, -


verse #8

vă spun: chiar dacă nu s`ar scula să i le dea, pentrucă -i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi -i va da tot ce -i trebuie.


verse #9

Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.


verse #10

Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.


verse #11

Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?


verse #12

Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie?


verse #13

Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!”


verse #14

Isus a scos dintr`un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s`au mirat.


verse #15

Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”


verse #16

Alţii, ca să -L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.


verse #17

Isus le -a cunoscut gîndurile, şi le -a zis: „Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.


verse #18

Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?


verse #19

Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.


verse #20

Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.


verse #21

Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.


verse #22

Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi -l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.


verse #23

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.


verse #24

Duhul necurat, cînd iese afară dintr`un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n`o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`


verse #25

Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.


verse #26

Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.”


verse #27

Pe cînd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi -a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pîntecele care Te -a purtat, şi de ţîţele pe cari le-ai supt!”


verse #28

Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -L păzesc!”


verse #29

Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.


verse #30

Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.


verse #31

Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi -i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.


verse #32

Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi -l vor osîndi, pentrucă ei s`au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.


verse #33

Nimeni n`aprinde o lumină, ca s`o pună într`un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într`un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.


verse #34

Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.


verse #35

Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.


verse #36

Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”


verse #37

Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L -a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.


verse #38

Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.


verse #39

Dar Domnul i -a zis: „Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.


verse #40

Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n`a făcut şi pe cea dinlăuntru?


verse #41

Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.


verse #42

Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!


verse #43

Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!


verse #44

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele, cari nu se văd, şi peste cari oamenii umblă fără să ştie.”


verse #45

Unul din învăţătorii Legii a luat cuvîntul, şi I -a zis: „Învăţătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”


verse #46

„Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentrucă voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.


verse #47

Vai de voi! Pentrucă voi zidiţi mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinţii voştri.


verse #48

Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.


verse #49

De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ,Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,


verse #50

ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:


verse #51

dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!


verse #52

Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n`aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.”


verse #53

După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să -L pună la strîmtoare, şi să -L facă să vorbească despre multe lucruri;


verse #54

I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să -L poată învinui.

Chapters:


Books