Luca

chapter 18


Chapters:


verse #1

Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.


verse #2

El le -a zis: „Într`o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.


verse #3

În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`


verse #4

Multă vreme n`a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,


verse #5

totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`


verse #6

Domnul a adăogat: ,Auziţi ce zice judecătrul nedrept?


verse #7

Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?


verse #8

Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?”


verse #9

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.


verse #10

„Doi oameni s`au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.


verse #11

Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.


verse #12

Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.`


verse #13

Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!`


verse #14

Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s`a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”


verse #15

I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, cînd au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia cari -i aduceau.


verse #16

Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.


verse #17

Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.”


verse #18

Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?”


verse #19

„Pentruce Mă numeşti bun?” i -a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.


verse #20

Ştii poruncile: ,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”


verse #21

„Toate aceste lucruri,” I -a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”


verse #22

Cînd a auzit Isus aceste vorbe, i -a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”


verse #23

Cînd a auzit el aceste cuvinte, s`a întristat de tot; căci era foarte bogat.


verse #24

Isus a văzut că s`a întristat de tot, şi a zis: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!


verse #25

Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”


verse #26

Cei ce -L ascultau, au zis: „Atunci cine poate fi mîntuit?”


verse #27

Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.”


verse #28

Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.”


verse #29

Şi Isus le -a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,


verse #30

şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa vecinică.”


verse #31

Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le -a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.


verse #32

Căci va fi dat în mîna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;


verse #33

şi, după ce -L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”


verse #34

Ei n`au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus.


verse #35

Pe cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lîngă drum şi cerşea.


verse #36

Cînd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este.


verse #37

I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.”


verse #38

Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”


verse #39

Ceice mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”


verse #40

Isus S`a oprit, şi a poruncit să -l aducă la El; şi, după ce s`a apropiat, l -a întrebat:


verse #41

„Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne,” a răspuns el, „să-mi capăt vederea.”


verse #42

Şi Isus i -a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te -a mîntuit.”


verse #43

Numaidecît, orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a văzut cele întîmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.

Chapters:


Books