Faptele apostolilor

capítulo 13


Capítulos:


verso 1

În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.


verso 2

Pe cînd slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfînt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”


verso 3

Atunci, după ce au postit şi s`au rugat, şi-au pus mînile peste ei, şi i-au lăsat să plece.


verso 4

Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfînt, s`au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.


verso 5

Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.


verso 6

Dupăce au străbătut toată insula pînă la Pafos, au întîlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,


verso 7

care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi -a arătat dorinţa să audă Cuvîntul lui Dumnezeu.


verso 8

Dar Elima, vrăjitorul, -căci aşa se tîlcuieşte numele lui-le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător dela credinţă.


verso 9

Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfînt, s`a uitat ţintă la el,


verso 10

şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului?


verso 11

Acum, iată că mîna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele pînă la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întunerec, şi căuta bîjbîind nişte oameni, cari să -l ducă de mînă.


verso 12

Atunci dregătorul, cînd a văzut ce se întîmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.


verso 13

Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s`au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s`a despărţit de ei, şi s`a întors la Ierusalim.


verso 14

Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.


verso 15

După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimes să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvînt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.


verso 16

Pavel s`a sculat, a făcut semn cu mîna, şi a zis: „Bărbaţi Israeliţi şi voi cari vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!


verso 17

Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l`a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.


verso 18

Timp de aproape patruzeci de ani, le -a suferit purtarea în pustie.


verso 19

Şi, dupăce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le -a dat de moştenire pămîntul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.


verso 20

După aceste lucruri le -a dat judecători, pînă la proroocul Samuel.


verso 21

Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le -a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;


verso 22

apoi l -a înlăturat, şi le -a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”


verso 23

Din sămînţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mîntuitor, care este Isus.


verso 24

Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.


verso 25

Şi Ioan, cînd era la sfîrşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că sînt eu? Nu sînt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sînt vrednic să -i desleg încălţămintea picioarelor.”


verso 26

Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi ceice vă temeţi de Dumnezeu, vouă v`a fost trimes Cuvîntul acestei mîntuiri.


verso 27

Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n`au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osîndit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat.


verso 28

Măcarcă n`au găsit în El nicio vină de moarte, totuş ei au cerut lui Pilat să -L omoare.


verso 29

Şi, dupăce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos depe lemn, şi L-au pus într`un mormînt.


verso 30

Dar Dumnezeu L -a înviat din morţi.


verso 31

El S`a arătat, timp de mai multe zile celorce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi cari acum sînt martorii Lui înaintea norodului.


verso 32

Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,


verso 33

Dumnezeu a împlinit -o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”


verso 34

Că L -a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus -o cînd a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.”


verso 35

De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.”


verso 36

Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lîngă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.


verso 37

Dar Acela, pe care L -a înviat Dumnezeu, n`a văzut putrezirea.


verso 38

Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;


verso 39

şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n`aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.


verso 40

Astfel, luaţi seama să nu vi se întîmple ce se spune în prooroci:


verso 41

„Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n`o veţi crede nicidecum, dacă v`ar istorisi -o cineva.” Prigonirile Iudeilor.


verso 42

Cînd au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.


verso 43

Şi după ce s`a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, şi -i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.


verso 44

În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s`a adunat ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu.


verso 45

Iudeii, cînd au văzut noroadele, s`au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi -l batjocoreau.


verso 46

Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvîntul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întîi vouă; dar fiindcă voi nu -l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa vecinică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.


verso 47

Căci aşa ne -a poruncit Domnul: ,Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.”


verso 48

Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut.


verso 49

Cuvîntul Domnului se răspîndea în toată ţara.


verso 50

Dar Iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.


verso 51

Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, şi s`au dus în Iconia,


verso 52

în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfînt.

Capítulos:


Libros