Geneza

capítulo 46


Capítulos:


verso 1

Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.


verso 2

Dumnezeu a vorbit lui Israel, într`o vedenie noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”


verso 3

Şi Dumnezeu a zis: „Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.


verso 4

Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.”


verso 5

Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari le trimesese Faraon ca să -l ducă.


verso 6

Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s`a dus în Egipt, cu toată familia lui.


verso 7

A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui.


verso 8

Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întîiul născut al lui Iacov: Ruben.


verso 9

Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.


verso 10

-Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr`o femeie Cananită.


verso 11

-Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari. -


verso 12

Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. -


verso 13

Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. -


verso 14

Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.


verso 15

Aceştia sînt fiii, pe cari i -a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.


verso 16

Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. -


verso 17

Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.


verso 18

Aceştia sînt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.


verso 19

Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. -


verso 20

Lui Iosif i s`au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari i -a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. -


verso 21

Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.


verso 22

Aceştia sînt fiii Rahelei, pe cari i -a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi.


verso 23

Fiii lui Dan: Huşim.


verso 24

Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.


verso 25

Aceştia sînt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi.


verso 26

Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.


verso 27

Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. -Toate sufletele din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.


verso 28

Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să -i dea de ştire să -i iasă înainte în Gosen.


verso 29

Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi -a pregătit carul şi s`a suit ca să se ducă în Gosen, în întîmpinarea tatălui său Israel. Cum l -a văzut, s`a aruncat pe gîtul lui, şi a plîns multă vreme pe gîtul lui.


verso 30

Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.”


verso 31

Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe Faraon, şi să -i spun: ,Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine.


verso 32

Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.”


verso 33

Şi, cînd vă va chema Faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?”


verso 34

voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.”

Capítulos:


Libros