Evanghelia după Ioan

capítulo 10


Capítulos:


Păstorul și oile sale


verso 1

„Vă spun adevărul: cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci urcă și intră pe o altă cale este un hoț și un tâlhar.


verso 2

Însă cel ce intră pe poartă este păstorul turmei.


verso 3

Paznicul îi deschide poarta, iar oile ascultă de glasul lui. El își cheamă oile pe nume și le scoate afară.


verso 4

După ce le-a scos pe toate afară, o ia înaintea lor și oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul.


verso 5

Dar nu vor urma niciodată pe un străin, ci vor fugi de el, pentru că nu îi cunosc glasul.“


verso 6

Isus le-a spus această pildă, însă ei nu au înțeles despre ce le vorbise.


Isus este Păstorul cel bun


verso 7

Isus a zis din nou: „Vă spun adevărul: Eu sunt Poarta oilor.


verso 8

Toți cei care au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari, însă oile nu i-au ascultat.


verso 9

Eu sunt Poarta. Oricine intră prin Mine va fi salvat, va intra, va ieși și va găsi pășune.


verso 10

Hoțul vine numai pentru a fura, a omorî și a distruge. Eu am venit ca oamenii să aibă viață și s-o aibă din abundență.


verso 11

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oile sale.


verso 12

Omul plătit, de vreme ce nu este păstor și oile nu sunt ale sale, când vede lupul venind, lasă oile și fuge. Lupul le atacă și le împrăștie.


verso 13

Cel plătit fuge pentru că nu îi pasă de oi.


verso 14

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile și oile Mele Mă cunosc pe Mine,


verso 15

așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și Eu Îl cunosc pe Tatăl, și-Mi dau viața pentru oi.


verso 16

Mai am și alte oi care nu sunt din această turmă și pe care trebuie să le aduc. Ele Îmi vor asculta glasul și vor deveni o turmă cu un singur păstor.


verso 17

De aceea Mă iubește Tatăl: pentru că Îmi dau viața, ca să o iau din nou.


verso 18

Nimeni nu Mi-o ia, ci Mi-o dau de bunăvoie. Am dreptul să Mi-o dau și am dreptul să o iau înapoi. Am primit această poruncă de la Tatăl Meu!“


verso 19

Și iar s-a iscat o neînțelegere între iudei din pricina acestor cuvinte.


verso 20

Mulți ziceau: „Are un demon în El și a înnebunit. De ce-L ascultați?“


verso 21

Alții spuneau: „Acestea nu sunt cuvintele unui om ce are demon în el. Ar putea un demon să deschidă ochii orbilor?“


Iudeii sunt împotriva lui Isus


verso 22

Era iarnă. În Ierusalim era sărbătoarea Dedicării.


verso 23

Isus era în zona Templului, în Pridvorul lui Solomon.


verso 24

Iudeii L-au înconjurat și I-au zis: „Până când ne vei ține sufletele încordate? Dacă Tu ești Cristosul, spune-ne-o deschis!“


verso 25

Isus le-a zis: „V-am spus și nu ați crezut. Lucrările pe care le fac în Numele Tatălui Meu vorbesc pentru Mine.


verso 26

Însă voi nu Mă credeți pentru că nu sunteți din oile turmei Mele.


verso 27

Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc și ele Mă urmează.


verso 28

Le-am dat viață eternă și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va putea smulge din mâna Mea.


verso 29

Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.


verso 30

Eu și Tatăl una suntem.“


verso 31

Atunci iudeii au ridicat iarăși pietre ca să-L ucidă.


verso 32

„V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care din aceste lucrări încercați să Mă ucideți?“, le-a spus Isus.


verso 33

Ei I-au zis: „Nu încercăm să Te ucidem pentru o lucrare bună, ci pentru blasfemia la adresa lui Dumnezeu și pentru că vrei să Te faci Dumnezeu, Tu, care nu ești decât un om.“


verso 34

Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis că sunteți dumnezei»?


verso 35

Dacă Scriptura îi numește «dumnezei» pe cei la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu (și Scriptura nu poate fi desființată),


verso 36

atunci de ce Mă acuzați de blasfemie pe Mine, Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, pentru că am zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu»?


verso 37

Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți.


verso 38

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți lucrările Mele, ca să înțelegeți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și că Eu sunt în Tatăl.“


verso 39

Atunci ei au încercat din nou să-L prindă, dar le-a scăpat printre degete.


verso 40

Isus S-a dus iarăși dincolo de Iordan, la locul unde botezase Ioan înainte și a stat acolo.


verso 41

Mulți oameni au venit la El și au început să spună: „Ioan nu a făcut nici o minune, însă tot ce a spus el despre acest om era adevărat!“


verso 42

Și mulți oameni au crezut în El acolo.

Capítulos:


Libros