capítulo 18
După ce a spus Isus aceste cuvinte, a trecut dincolo de valea Chedron împreună cu ucenicii Săi. Acolo era o grădină în care a intrat cu ucenicii.
Iuda, care L-a trădat, cunoștea acest loc pentru că Isus Se întâlnise de multe ori acolo cu ucenicii Lui.
Așa că Iuda a luat grupul de soldați și gărzi trimis de către marii preoți și de farisei și a venit acolo cu lămpi, torțe și arme.
Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a pășit înainte și le-a spus: „Pe cine căutați?“
„Pe Isus Nazarineanul“, I-au răspuns ei. El le-a zis: „Eu sunt.“ (Iuda, trădătorul, stătea acolo cu ei.)
Când le-a zis: „Eu sunt“, s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Așa că i-a întrebat încă o dată: „Pe cine căutați?“
„Pe Isus Nazarineanul“, au zis ei.
Isus le-a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Și dacă Mă căutați pe Mine, lăsați-i pe acești oameni să plece.“
A vorbit astfel, ca să se împlinească ce spusese: „Nu am pierdut pe nici unul dintre cei care Mi-au fost încredințați.“
Iar Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și a lovit slujitorul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. (Numele robului era Malhus.)
Atunci Isus i-a zis lui Petru: „Bagă-ți sabia în teacă! Să nu beau paharul suferinței pe care Mi l-a dat Tatăl?“
Grupul de soldați, împreună cu căpitanul și cu gărzile iudeilor L-au arestat pe Isus și L-au legat.
L-au dus întâi la Ana, socrul lui Caiafa, care era mare preot în acel an.
(Caiafa era cel care-i sfătuise pe conducătorii iudeilor că era mai bine să moară un singur om pentru popor.)
Simon Petru și cu un alt ucenic Îl urmau pe Isus. Acest ucenic era cunoscut de marele preot, așa că a intrat cu Isus în curtea marelui preot,
iar Petru a rămas afară, lângă poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa și l-a luat înăuntru pe Petru.
Atunci slujitoarea care era portăreasă i-a zis lui Petru: „Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii acestui om?“
„Nu sunt!“, i-a răspuns Petru.
Slujitorii și gărzile Templului făcuseră un foc de cărbuni și stăteau în jurul lui, pentru că era frig și se încălzeau la el. Petru stătea și el cu ei și se încălzea.
Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Săi și despre învățătura Sa.
Isus i-a răspuns: „Am vorbit deschis tuturor. Întotdeauna i-am învățat pe oameni în sinagogă și în Templu, acolo unde se întâlnesc toți iudeii. Nu am spus nimic pe ascuns.
De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am spus. Ei știu cu siguranță ce le-am spus!“
Când a vorbit astfel, un soldat din garda Templului, care stătea în apropiere, I-a dat o palmă lui Isus, zicând: „Cum îndrăznești Tu să-i răspunzi așa marelui preot?“
Isus i-a răspuns: „Dacă am spus ceva greșit, dovedește ce a fost greșit. Dar dacă am vorbit drept, de ce Mă lovești?“
Atunci Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.
Simon Petru stătea și se încălzea lângă foc. Așa că a fost întrebat: „Nu cumva ești unul dintre ucenicii Lui?“
Însă el a negat, spunând: „Nu sunt!“
Unul dintre slujitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru îi tăiase urechea, a spus: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?“
Petru a negat din nou și imediat a cântat cocoșul.
Apoi L-au dus pe Isus de la casa lui Caiafa la Palatul Guvernatorului. Era dimineața, devreme. Numai că iudeii nu au intrat în Palat, ca să nu se întineze și ca să poată mânca Paștele.
De aceea Pilat a ieșit afară la ei și le-a zis: „Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?“
Ei i-au răspuns: „Dacă acest om nu ar fi fost un răufăcător, nu L-am fi dat pe mâna ta!“
„Luați-L voi și judecați-L după Legea voastră!“, le-a spus Pilat.
Și iudeii i-au zis: „Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni.“
Acestea s-au întâmplat pentru a se împlini cuvintele lui Isus cu privire la moartea de care avea să moară.
Pilat s-a întors în Palat, L-a chemat pe Isus și I-a zis: „Ești Tu Împăratul iudeilor?“
„Spui lucrul acesta de la tine însuți sau ți-au vorbit alții despre Mine?“, l-a întrebat Isus.
Pilat a răspuns: „Sunt eu oare iudeu? Propriul Tău popor și marii preoți mi Te-au dat pe mână. Ce ai făcut?“
„Împărăția Mea nu este din această lume. Căci dacă Împărăția Mea ar fi fost din această lume, slujitorii Mei s-ar fi luptat să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Însă Împărăția Mea nu este de aici“, a răspuns Isus.
Atunci Pilat I-a spus: „Deci ești împărat?“
„Tu spui că sunt împărat. M-am născut pentru aceasta și tot pentru aceasta am venit în lume: să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul Meu“, a răspuns Isus.
Pilat L-a întrebat: „Ce este adevărul?“ După ce a spus aceasta, Pilat a ieșit din nou la iudei și le-a zis: „Nu-I găsesc nici o vină pentru care să-L condamn.
Dar, pentru că aveți obicei să vă eliberez pe cineva de Paște, vreți să vi-L eliberez pe «Împăratul iudeilor»?“
Însă ei au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!“ (Baraba era un răsculat.)