capítulo 15
Apoi nişte farisei şi învăţători ai Legii din Ierusalim s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat:
„De ce încalcă ucenicii Tăi legile moştenite de la strămoşii noştri şi nu-şi spală mâinile înainte de masă?“
Drept răspuns, Isus i-a întrebat: „Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu, de dragul regulilor voastre?
Căci Dumnezeu a spus: «Respectă-i pe tatăl tău şi pe mama ta!» şi «Oricine îşi vorbeşte de rău tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea!»
Dar voi ziceţi: Oricine spune tatălui sau mamei sale: «Nu te pot ajuta, căci tot ce am şi cu ce v-aş fi putut ajuta este pus deoparte pentru Dumnezeu»,
nu trebuie să-şi respecte tatăl.“ Aşa că aţi desfiinţat porunca lui Dumnezeu, de dragul acestor reguli pe care le aveţi.
Ipocriţilor! Bine a zis Isaia când a profeţit despre voi, spunând:
«Poporul acesta Mă onorează doar cu buzele,
dar departe de Mine le sunt inimile.
Închinarea lor este lipsită de rost,
pentru că învăţătura dată de ei oamenilor
constă în reguli făcute de om!»“
(Isaia 29.13)
Isus a chemat mulţimea la El şi a spus: „Ascultaţi şi înţelegeţi!
Nu ceea ce intră în gura omului îl face necurat, ci mai degrabă ceea ce iese din gura sa.“
Apoi ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii s-au simţit jigniţi când au auzit ce-ai spus?“
Isus le-a răspuns: „Orice plantă care nu a fost sădită de Tatăl Meu ceresc va fi smulsă.
Aşa că, lăsaţi-i! Sunt orbi care-i conduc pe ceilalţi orbi. Iar dacă un orb conduce un alt orb, amândoi vor cădea într-un şanţ.“
„Spune-ne înţelesul acelei pilde!“, a zis Petru.
Isus a răspuns: „Nici voi nu înţelegeţi?
Nu pricepeţi că orice intră pe gură, în stomac, este dat apoi afară?
Ce iese din gură vine din inimă. Şi ce vine din inimă îl face pe om să nu fie acceptat de Dumnezeu.
Căci din inimă vin toate relele: gândurile rele, adulterul, uciderea, desfrânarea, furtul, mărturia mincinoasă şi defăimarea.
Acestea îl fac pe om să nu fie acceptat de Dumnezeu. Dar mâncatul cu mâinile nespălate nu îl face pe om inacceptabil înaintea lui Dumnezeu.“
Isus a plecat de acolo şi s-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului.
O femeie canaanită din acel ţinut a ieşit afară şi a început să strige: „Ai milă de mine, Doamne, Fiu al lui David! Fiica mea este posedată de un demon şi suferă mult!“
Isus nu i-a dat nici un răspuns, aşa că ucenicii au venit la El şi au început să-L roage, spunând: „Trimite-o de aici! Vine după noi şi strigă.“
Isus a răspuns: „Sunt trimis doar pentru oile pierdute ale poporului lui Israel!“
Atunci femeia a venit, I s-a închinat şi a spus: „Doamne, ajută-mă!“
Isus i-a spus: „Nu este bine să iei mâncarea copiilor şi s-o dai la câini!“
„Aşa este, Doamne!“, spuse ea. „Dar până şi câinii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!“
Isus i-a zis: „Femeie, mare este credinţa ta! Fie ca dorinţa să ţi se îndeplinească!“ Chiar atunci fiica ei a fost vindecată.
Isus a plecat de acolo şi S-a dus pe ţărmul mării Galileii. S-a urcat pe un deal şi a stat jos.
Mari mulţimi de oameni au venit la Isus, aducând cu ei şchiopi, orbi, infirmi, surdo-muţi şi alţi bolnavi, pe care i-au aşezat la picioarele Sale. Şi Isus i-a vindecat.
Mulţimea a rămas uimită văzând muţi care vorbeau, infirmi care erau din nou sănătoşi, şchiopi care mergeau bine şi orbi care vedeau. Şi oamenii L-au lăudat pe Dumnezeul lui Israel.
Isus i-a chemat pe ucenici şi le-a spus: „Mi-e milă de aceşti oameni. Sunt cu Mine de trei zile şi nu au nimic să mănânce. Nu vreau să le dau drumul înfometaţi pentru că s-ar putea să leşine pe drum.“
Ucenicii I-au zis: „De unde să luăm destulă pâine să hrănim această mare mulţime, într-un loc pustiu ca acesta?“
Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“
„Şapte pâini şi câţiva peştişori“, au răspuns ei.
Isus a poruncit mulţimii să stea jos, pe pământ.
Apoi, a luat cele şapte pâini şi peştii şi I-a mulţumit lui Dumnezeu. Le-a împărţit şi a început să le dea ucenicilor, iar ucenicii le-au dat oamenilor.
Toţi au mâncat până s-au săturat. Apoi ucenicii au strâns resturile în şapte coşuri.
Erau acolo patru mii de bărbaţi care au mâncat, fără a se mai pune la socoteală femeile şi copiii.
După ce a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat într-o barcă şi a trecut în ţinutul Magdalei.