Evanghelia după Matei

capítulo 5


Capítulos:


Predica de pe munte


verso 1

Când a văzut mulţimile, Isus a urcat pe munte şi după ce S-a aşezat, ucenicii Săi au venit la El.


verso 2

El a început să-i înveţe pe oameni, vorbindu-le astfel:


verso 3

„Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh,
    căci a lor este Împărăţia cerurilor!


verso 4

Binecuvântaţi sunt cei cu inima frântă,
    căci ei vor fi mângâiaţi de Dumnezeu.


verso 5

Binecuvântaţi sunt cei umili,
    căci ei vor moşteni Țara promisă de Dumnezeu.


verso 6

Binecuvântaţi sunt cei înfometaţi şi însetaţi după dreptate,
    căci ei vor fi pe deplin săturaţi.


verso 7

Binecuvântaţi sunt cei miloşi,
    căci lor li se va arăta milă.


verso 8

Binecuvântaţi sunt cei cu inimile curate,
    căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu.


verso 9

Binecuvântaţi sunt cei ce fac pace,
    căci ei vor fi numiţi copii ai lui Dumnezeu.


verso 10

Binecuvântaţi sunt cei trataţi rău pentru binele pe care-l fac,
    căci a lor este Împărăţia cerurilor.“


verso 11

Binecuvântaţi sunteţi voi, cei insultaţi, persecutaţi şi vorbiţi de rău pentru că faceţi ce este drept.


verso 12

Bucuraţi-vă, căci răsplata voastră va fi mare în ceruri. Aşa au fost persecutaţi şi profeţii care au trăit înaintea voastră.


Sarea şi lumina


verso 13

Voi sunteţi sarea lumii, dar dacă sarea îşi pierde gustul, cum va putea fi sărată din nou? Nu mai este bună decât s-o arunci pe jos, să fie călcată în picioare de oameni.


verso 14

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un deal nu poate fi ascunsă.


verso 15

Oamenii nu aprind lampa pentru a o acoperi cu un vas, ci o pun pe un suport pentru lampă, astfel ca ea să lumineze pentru toţi cei din casă.


verso 16

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră pentru ca oamenii să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.


Împlinirea Legii şi a Profeţilor


verso 17

Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau scrierile profeţilor. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc.


verso 18

Căci vă spun adevărul: atâta timp cât vor exista cerul şi pământul, nici o literă, nici măcar punctul de pe vreun „i“ nu vor dispărea din Lege, până nu se vor împlini toate lucrurile scrise în ea.


verso 19

Aşa că, oricine încalcă şi cea mai puţin importantă poruncă şi-i învaţă pe oameni să facă la fel, va fi considerat cel mai mic în Împărăţia cerurilor. Dar cine se supune poruncilor şi-i învaţă şi pe alţii, va fi considerat mare în Împărăţia cerurilor.


verso 20

Căci vă spun: dacă nu-i întreceţi pe învăţătorii Legii şi pe farisei în devotamentul faţă de Dumnezeu, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!


Despre ucidere şi mânie


verso 21

Aţi auzit că străbunilor noştri li s-a spus: «Să nu ucizi!» şi «Oricine comite o crimă să fie judecat.»


verso 22

Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe cineva, va fi judecat. Şi oricine insultă pe cineva va fi judecat înaintea curţii Sinedriului. Oricine spune cuiva: «Prostule!»2, va da socoteală în focul iadului.


verso 23

Deci, dacă îţi aduci darul la altar şi-ţi aminteşti că o persoană are ceva împotriva ta,


verso 24

lasă darul în faţa altarului. Întâi, du-te şi împacă-te cu acea persoană; şi apoi, întoarce-te să oferi darul.


verso 25

Împacă-te repede cu acuzatorul tău, cât timp vă mai aflaţi pe drumul spre curtea de justiţie. Altfel, s-ar putea ca acuzatorul tău să te dea judecătorului, judecătorul să te dea ofiţerului şi să fii aruncat în închisoare.


verso 26

Îţi spun adevărul: nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi ultimul ban.


Despre adulter


verso 27

Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter.»


verso 28

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie şi doreşte să păcătuiască cu ea, a comis deja adulter în inima sa.


verso 29

Şi dacă ochiul tău drept te face să păcătuieşti, scoate-l şi aruncă-l, căci este mai bine pentru tine să-ţi pierzi un singur mădular al corpului, decât să-ţi fie aruncat în iad întregul trup.


verso 30

Iar dacă mâna ta dreaptă te face să păcătuieşti, tai-o şi arunc-o. Căci este mai bine să-ţi pierzi un mădular al corpului, decât să-ţi fie aruncat în iad întregul trup.


Despre divorţ


verso 31

Aţi auzit că s-a spus: «Oricine divorţează de soţia sa, trebuie să-i dea un act de divorţ.»


verso 32

Dar Eu vă spun că oricine divorţează de soţia sa din alt motiv decât cel al infidelităţii, o face să comită adulter, iar cel ce se căsătoreşte cu ea, comite şi el adulter.


Despre jurăminte


verso 33

Aţi auzit că străbunilor noştri li s-a spus: «Să nu juri fals, ci să împlineşti jurămintele făcute Domnului.»


verso 34

Dar Eu vă spun: nu juraţi deloc. Nu juraţi nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu,


verso 35

nici pe pământ, pentru că pământul este al lui Dumnezeu. Nu juraţi nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea Marelui Împărat.


verso 36

Şi nu juraţi pe capul vostru, pentru că nu puteţi face un singur fir de păr alb sau negru.


verso 37

Dacă vrei să spui: «Da», ar trebui să spui: «Da», iar dacă vrei să spui: «Nu», spune: «Nu». Tot ce trece dincolo de acestea vine de la Cel Rău.


Iubirea duşmanilor


verso 38

Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.»


verso 39

Dar Eu vă spun: nu vă împotriviţi răufăcătorului. Ci, dacă îţi dă cineva o palmă peste obrazul drept, întoarce-i şi celălalt obraz.


verso 40

Şi oricui încearcă să te dea în judecată şi să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi haina.


verso 41

Dacă cineva te obligă să mergi cu el un kilometru, mergi cu el doi kilometri.


verso 42

Dacă cineva îţi cere un lucru, dă-i. Nu-l refuza pe cel care vrea să împrumute de la tine.


Iubiţi-i pe toţi oamenii


verso 43

Aţi auzit că s-a spus: «Iubeşte-ţi aproapele, dar urăşte-ţi duşmanii.»


verso 44

Însă Eu vă spun: Iubiţi-vă duşmanii şi rugaţi-vă pentru cei ce vă persecută,


verso 45

ca să fiţi copiii Tatălui vostru din ceruri. El face să răsară soarele şi peste oamenii buni şi peste cei răi şi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.


verso 46

Dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveţi? Chiar şi vameşii fac acest lucru, nu-i aşa?


verso 47

Iar dacă-i salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi în plus faţă de alţii? Până şi păgânii fac acelaşi lucru, nu-i aşa?


verso 48

De aceea, fiţi desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru ceresc este desăvârşit.

Capítulos:


Libros