capitolul 12
Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat -o unor vieri şi a plecat din ţară.
La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei.
Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.
A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.
A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît.
Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l -a trimes şi pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el.
Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moştenitorul; veniţi să -l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.`
Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie.
Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
Oare n`aţi citit locul acesta din Scriptură: ,Piatra pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?”
Ei căutau să -L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.
Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să -L prindă cu vorba.
Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
Să plătim sau să nu plătim?” Isus le -a cunoscut făţărnicia, şi le -a răspuns: „Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să -l văd.”
I-au adus un ban; şi Isus i -a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.
Atunci Isus le -a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.
Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
„Învăţătorule, iată ce ne -a scris Moise: ,Dacă moare fratele cuiva, şi -i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.`
Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s`a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.
Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
Şi nici unul din cei şapte n`a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut -o de nevastă.”
Drept răspuns, Isus le -a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
În ce priveşte învierea morţilor, oare n`aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre ,Rug`, ce i -a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?`
Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat: „Care este cea dintîi dintre toate poruncile?”
Isus i -a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;`
şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi.
Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.”
Cărturarul I -a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,
şi că a -L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît „toate jertfele.”
Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i -a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să -I mai pună întrebări.
Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`
Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
În învăţătura, pe care le -o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;
casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.”
Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult.
A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan.
Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie;
căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce -i mai rămăsese ca să trăiască.”
Software-ul își propune să conecteze pe toți cu textul Bibliei printr-o interfață rapid accesibilă și personalizabilă.
Numele face referire atât la conectivitate, cât și la viteză…
„Fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie!”
Cu dragoste, Tom Károly