Marcu

capitolul 10


Capitole:


versetul 1

Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s`au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăş să -i înveţe.


versetul 2

Au venit la El Fariseii; şi, ca să -L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.


versetul 3

Drept răspuns, El le -a zis: „Ce v`a poruncit Moise?”


versetul 4

„Moise”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s`o lase.”


versetul 5

Isus le -a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v`a scris Moise porunca aceasta.


versetul 6

Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.


versetul 7

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.


versetul 8

Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.


versetul 9

Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”


versetul 10

În casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus.


versetul 11

El le -a zis: „Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea;


versetul 12

şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.”


versetul 13

I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.


versetul 14

Cînd a văzut Isus acest lucru, S`a mîniat, şi le -a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.


versetul 15

Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”


versetul 16

Apoi i -a luat în braţe, şi i -a binecuvîntat, punîndu-Şi mînile peste ei.


versetul 17

Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L -a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?”


versetul 18

„Pentruce Mă numeşti bun?” i -a zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.


versetul 19

Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”


versetul 20

El I -a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”


versetul 21

Isus S`a uitat ţintă la el, l -a iubit, şi i -a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.”


versetul 22

Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.


versetul 23

Isus S`a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ceice au avuţii!”


versetul 24

Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le -a zis: „Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!


versetul 25

Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!”


versetul 26

Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mîntuit?”


versetul 27

Isus S`a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.”


versetul 28

Petru a început să -I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.”


versetul 29

Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie,


versetul 30

şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.


versetul 31

Mulţi din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.”


versetul 32

Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburaţi, şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăş la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile cari aveau să I se întîmple.


versetul 33

„Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mînile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, şi -L vor da în mînile Neamurilor,


versetul 34

cari îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi -L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.”


versetul 35

Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”


versetul 36

El le -a zis: „Ce voiţi să vă fac?”


versetul 37

„Dă-ne,” I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.”


versetul 38

Isus le -a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să -l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”


versetul 39

„Putem,” au zis ei. Şi Isus le -a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care -l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;


versetul 40

dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s`o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.”


versetul 41

Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe Iacov şi pe Ioan.


versetul 42

Isus i -a chemat la El, şi le -a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire.


versetul 43

Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;


versetul 44

şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.


versetul 45

Căci Fiul omului n`a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”


versetul 46

Au ajuns la Ierihon. Şi pe cînd ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă.


versetul 47

El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”


versetul 48

Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”


versetul 49

Isus S`a oprit, şi a zis: „Chemaţi -l!” Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”


versetul 50

Orbul şi -a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus.


versetul 51

Isus a luat cuvîntul, şi i -a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni,” I -a răspuns orbul, „să capăt vederea.”


versetul 52

Şi Isus i -a zis: „Du-te, credinţa ta te -a mîntuit.” Îndată orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

Capitole:


Cărți