capitolul 11
Apoi mi s-a dat o nuia de măsurat, de lungimea unui toiag, și mi s-a spus: „Ridică-te și măsoară Templul lui Dumnezeu și altarul; apoi, numără-i pe cei care se închină acolo.
Dar lasă deoparte curtea din afara Templului și n-o măsura, căci a fost dată neevreilor. Ei vor călca în picioare sfânta cetate timp de patruzeci și două de luni.
Și voi da autoritate celor doi martori ai Mei să profețească pentru o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în saci.
Acești martori sunt cei doi măslini și cele două lampadare care stau înaintea Domnului pământului.
Dacă încearcă cineva să-i rănească, le iese pe gură un foc care îi mistuie pe dușmanii lor. Deci dacă încearcă cineva să le facă rău, așa trebuie să moară.
Ei au puterea să închidă cerul, ca nici o ploaie să nu cadă în timp ce ei profe- țesc. Au puterea să transforme în sânge apele și să lovească pământul cu orice fel de nenorocire, ori de câte ori doresc.
Când vor termina de rostit mărturia lor, fiara care iese din Adânc va porni război împotriva lor, îi va învinge și îi va omorî.
Iar trupurile lor moarte vor zăcea pe strada marii cetăți (care este numită simbolic Sodoma și Egipt), unde a fost răstignit și Domnul lor.
Oamenii din toate popoarele, triburile, limbile și națiunile se vor uita la trupurile lor moarte timp de trei zile și jumătate și nu vor da voie să fie înmormântate.
Locuitorii pământului se vor bucura de aceste lucruri. Ei vor sărbători, își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului.
Dar după trei zile și jumătate, duhul vieții a venit de la Dumnezeu, a intrat în ei și s-au ridicat în picioare. Și o mare spaimă i-a copleșit pe cei ce i-au văzut,
iar cei doi profeți au auzit un glas puternic din cer, care le spunea: „Urcați-vă aici!“ Așa că s-au urcat la cer într-un nor și toți dușmanii lor îi priveau.
Chiar atunci a avut loc un cutremur puternic și o zecime din cetate s-a prăbușit. Șapte mii de oameni au murit în acel cutremur. Ceilalți oameni au fost foarte înfricoșați și au adus slavă Dumnezeului cerului.
A trecut și a doua nenorocire. Însă cea de a treia nenorocire vine curând.
Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță și niște glasuri puternice din cer spuneau:
„Domnia asupra lumii
Îi aparține acum Domnului nostru
și Cristosului Său, care va domni
pentru totdeauna.“
Cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au căzut cu fețele la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu.
Ei spuneau:
„Îți mulțumim, Doamne, Dumnezeule
Atotputernic,
care ești și care-ai fost întotdeauna,
că Ți-ai luat puterea Ta cea mare
și ai început să domnești.
Neevreii s-au mâniat, dar acum a venit și
vremea mâniei Tale.
A venit timpul ca cei morți să fie
judecați;
a venit timpul ca răsplata să fie dată
slujitorilor Tăi, profeții, poporului Tău
și celor mici și mari, care Te onorează.
Este timpul să-i distrugi
pe cei care au distrus pământul!“
Templul lui Dumnezeu din cer s-a deschis și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Au fost fulgere, zgomote, tunete, un cutremur și o furtună mare cu grindină.