Evanghelia după Marcu

capitolul 15


Capitole:


Guvernatorul Pilat Îl anchetează pe Isus


versetul 1

Dimineața, marii preoți, cu bătrânii, cu învățătorii Legii și cu întregul Sinedriu, au pus la cale un plan. Ei L-au legat pe Isus, L-au dus și L-au dat predat lui Pilat.


versetul 2

Iar Pilat L-a întrebat: „Ești Tu Împăratul iudeilor?“
Isus i-a răspuns: „Este așa cum spui.“


versetul 3

Marii preoți L-au acuzat de multe lucruri.


versetul 4

Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi? Nu vezi de câte lucruri Te acuză?“


versetul 5

Dar Isus nu răspundea. Pilat era uimit.


Pilat încearcă, fără succes, să-L elibereze pe Isus


versetul 6

De Paște, Pilat avea obiceiul să elibereze un prizonier pe care-l vroiau oamenii.


versetul 7

În acele zile era în închisoare un bărbat, pe nume Baraba, împreună cu niște răsculați. Aceștia provocaseră o revoltă și erau vinovați de crimă.


versetul 8

Iudeii au venit la Pilat și l-au rugat să facă ce făcea de obicei.


versetul 9

Pilat i-a întrebat: „Vreți să-I dau drumul Împăratului iudeilor?“


versetul 10

Pilat a spus aceasta pentru că știa că marii preoți Îl dăduseră pe Isus în mâinile sale din invidie.


versetul 11

Însă marii preoți au agitat mulțimea pentru ca Pilat să-l elibereze pe Baraba în locul lui Isus.


versetul 12

Dar Pilat i-a întrebat din nou: „Ce vreți să fac cu Cel pe care-L numiți Împăratul iudeilor?“


versetul 13

Ei au strigat din nou: „Răstignește-L!“


versetul 14

Dar Pilat le-a spus: „De ce? Cu ce a greșit?“
Însă ei au început să strige și mai tare: „Răstignește-L!“


versetul 15

Pilat a dorit să facă pe plac mulțimii, așa că i-a dat drumul lui Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să fie biciuit, L-a dat să fie răstignit.


versetul 16

Soldații L-au dus pe Isus în palatul guvernatorului, în pretoriu și au chemat întreaga companie de soldați.


versetul 17

Ei L-au îmbrăcat cu o mantie roșie. Au făcut o coroană din spini și I-au pus-o pe cap.


versetul 18

Apoi au început să-L salute, zicând: „Salutare, Împăratul iudeilor!“


versetul 19

Soldații L-au lovit în cap cu un băț și L-au scuipat. Apoi au căzut în genunchi și au început să I se închine.


versetul 20

După ce și-au bătut joc de El, I-au dat jos mantia roșie și I-au pus hainele Lui. Apoi L-au scos afară ca să-L răstignească.


Isus este răstignit


versetul 21

Pe drum s-au întâlnit cu Simon din Cirena care se întorcea de la câmp. El era tatăl lui Alexandru și al lui Ruf. Soldații l-au obligat să care crucea lui Isus.


versetul 22

Ei L-au adus la un loc numit Golgota, care înseamnă „Locul craniului“.


versetul 23

I-au dat vin cu smirnă, dar El nu a băut.


versetul 24

Și L-au răstignit. Ei au împărțit hainele Lui și au tras la sorți ca să vadă ce va lua fiecare.


versetul 25

Era nouă dimineața când L-au răstignit.


versetul 26

Au scris pe cruce acuzația care I se adusese. Pe inscripție se putea citi: „ÎMPĂRATUL IUDEILOR.“


versetul 27

Au mai răstignit doi tâlhari cu El: unul la stânga și unul la dreapta Lui.


versetul 28

[Și s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în rând cu cei nelegiuiți.“]


versetul 29

Oamenii care treceau pe acolo Îl insultau. Ei dădeau din cap și ziceau: „Tu ai spus că poți să dărâmi Templul și să-l reconstruiești în trei zile.


versetul 30

Dă-Te jos de pe cruce și salvează-Te!“


versetul 31

La fel își băteau joc de Isus marii preoți și învățătorii Legii. Ei își spuneau unii altora: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva!


versetul 32

Să Se dea jos de pe cruce acest Mesia, Împăratul iudeilor, pentru ca să vedem și să credem în El.“


Isus moare


versetul 33

La amiază s-a făcut întuneric, până la ora trei.


versetul 34

La ora trei, Isus a strigat: „Eloi, Eloi, lama sabactani?“, care înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“


versetul 35

Când au auzit unii din cei ce stăteau acolo aceste cuvinte, au spus: „Ascultați! Îl cheamă pe Ilie!“


versetul 36

Cineva a alergat și a îmbibat un burete în oțet. A pus apoi buretele pe un băț și i-a dat lui Isus să bea, spunând: „Stați să vedem dacă va veni Ilie să-L dea jos.“


versetul 37

Isus a scos un ultim strigăt și a murit.


versetul 38

Perdeaua Templului s-a rupt în două, de sus până jos.


versetul 39

Un centurion stătea în fața lui Isus. El L-a auzit cum a strigat și a văzut cum a murit. Atunci a spus: „Acest Om a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!“


versetul 40

Niște femei priveau de la distanță. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel tânăr și a lui Iose și Salome.


versetul 41

Acestea erau femeile care Îl urmaseră pe Isus în Galileea și Îl ajutaseră. Mai erau acolo multe alte femei care veniseră cu Isus la Ierusalim.


Isus este înmormântat


versetul 42

Era ziua Pregătirii (ziua dinaintea sabatului) și se apropia seara.


versetul 43

Atunci a venit Iosif din Arimateea, care era un membru respectat al Sinedriului și care aștepta să vină Împărăția lui Dumnezeu. El s-a dus cu îndrăzneală la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus.


versetul 44

Pilat s-a mirat când a auzit că Isus a murit atât de repede. El l-a chemat pe centurion și l-a întrebat dacă Isus murise deja.


versetul 45

Când a auzit ce i-a spus centurionul, i-a dat lui Iosif trupul lui Isus.


versetul 46

Iosif a cumpărat niște pânză de in. L-a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfășurat în in și L-a pus într-un mormânt făcut în stâncă. Au pus o piatră mare la intrarea mormântului.


versetul 47

Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, se uitau și au văzut unde L-au pus.

Capitole:


Cărți