capitolul 6
Isus a plecat de acolo și S-a întors în cetatea Sa natală. Ucenicii Săi au mers cu El.
În ziua de sabat, Isus a început să-i învețe pe oameni în sinagogă, iar aceștia au rămas uimiți de ceea ce auzeau. Ei se întrebau: „De unde a învățat omul acesta tot ceea ce știe? De unde a primit această înțelepciune? Cine I-a dat-o? Și de unde are puterea de a face astfel de minuni?
Oare nu este El doar tâmplarul, fiul Mariei? Și nu este El fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici cu noi?“ Din acest motiv le era greu să creadă în El.
Iar Isus le-a spus: „Doar în țara lui este primit fără cinste un profet, acolo unde se află rudele și familia lui.“
În afară de faptul că Și-a pus mâinile peste câțiva oameni bolnavi și i-a vindecat, Isus nu a mai putut face nici o altă minune în cetatea aceea.
Și El a fost uimit de necredința lor.
Apoi Isus S-a dus prin satele apropiate să-i învețe pe oameni.
Isus Și-a chemat cei doisprezece ucenici și i-a trimis doi câte doi. El le-a dat putere asupra duhurilor rele.
Isus le-a spus să nu ia nimic pentru drum, în afară de un toiag; să nu ia pâine, să nu ia traiste și nici bani.
Să poarte sandale și să nu aibă la ei haine de schimb.
Și Isus le-a spus: „Dacă, atunci când intrați într-o cetate, vă opriți să stați într-o casă, să rămâneți acolo până când veți pleca din acea cetate.
Dacă se întâmplă să nu fiți primiți într-o cetate sau dacă oamenii de acolo nu vă ascultă, plecați din acea cetate și scuturați-vă praful de pe picioare. Acesta va fi un avertisment pentru ei.“
Ucenicii au plecat și au mers în alte locuri. Ei vorbeau cu oamenii și le spuneau să-și schimbe inima și viața.
Ei au scos multe duhuri rele. Au uns mulți oameni bolnavi cu ulei de măsline și i-au vindecat.
Regele Irod a auzit ce se întâmpla, pentru că Isus ajunsese acum foarte cunoscut. Unii oameni ziceau: „Isus este Ioan Botezătorul înviat din morți și de aceea poate face aceste minuni.“
Alții ziceau: „Isus e Ilie.“
Iar alții ziceau: „Isus este un profet asemenea celor din trecut.“
Dar când a auzit Irod toate acestea, a spus: „Ioan, cel căruia i-am tăiat capul, a înviat.“
Irod însuși poruncise arestarea și închiderea lui Ioan pentru a-i face pe plac soției sale, Irodiada. Irodiada fusese soția lui Filip, fratele lui Irod.
Pentru că Ioan îi tot spunea lui Irod: „Legea nu-ți dă voie s-o ai pe soția fratelui tău!“,
Irodiada îl ura pe Ioan și dorea să-l omoare. Dar ea nu-l putea omorî,
deoarece Irod se temea de Ioan. Irod îl ocrotea pe Ioan, pentru că știa că acesta este un om bun și sfânt. Când îl auzea pe Ioan vorbind, rămânea uimit; și îi făcea plăcere să-l asculte.
Dar a sosit și ziua potrivită pentru ca Irodiada să obțină moartea lui Ioan. De ziua lui, Irod a dat o masă pentru conducătorii cei mai importanți, pentru comandanții armatei și pentru oamenii bogați ai Galileii.
Fiica Irodiadei a venit la petrecere și a dansat. Lui Irod și celor ce erau cu el le-a plăcut mult cum a dansat ea.
Irod i-a spus fetei: „Cere-mi orice dorești și eu îți voi da!“
Irod i-a promis cu jurământ: „Îți voi da orice-mi vei cere, până la jumătate din împărăție!“
Ea a ieșit afară la mama sa și a întrebat-o: „Ce să-i cer?“ Și Irodiada i-a răspuns: „Cere-i capul lui Ioan Botezătorul.“
Fata s-a întors repede la rege și i-a spus: „Vreau să-mi dai, chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.“
Lui Irod i-a părut rău, dar din cauza jurământului său și din cauza celor ce stăteau la masă cu el, nu a vrut s-o refuze.
Irod a trimis pe unul din soldații lui să-i taie capul lui Ioan și să i-l aducă. Acesta s-a dus în închisoare și i-a tăiat capul lui Ioan,
după care l-a adus pe o farfurie. Soldatul i-a dat capul fetei, care i l-a dat mamei sale.
Când au auzit ucenicii lui Ioan ce se întâmplase, s-au dus, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt.
Ucenicii trimiși de Isus s-au întors la El și I-au povestit tot ce făcuseră.
Apoi Isus le-a spus: „Veniți cu Mine într-un loc liniștit, unde să fim singuri și să vă odihniți puțin.“ În jurul lor erau mulți oameni și ei nici nu apucaseră să mănânce.
Așa că au plecat singuri cu barca spre un loc liniștit.
Însă mulți oameni i-au văzut plecând. Cei ce i-au văzut îi cunoșteau. De aceea, oameni din toate cetățile au alergat către locul spre care mergeau ei. Oamenii au ajuns acolo înaintea lor.
Când S-a dat jos din barcă, Isus a văzut mulțimea care se adunase și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor.
Se făcuse deja destul de târziu. Ucenicii au venit la Isus și I-au spus: „Aici este un loc izolat și este deja târziu.
Spune oamenilor să plece, să se ducă pe la gospodăriile din împrejurimi și în satele din jur să-și cumpere ceva de mâncare.“
Dar El le-a spus: „Dați-le voi ceva de mâncare.“
Ucenicii I-au spus: „Nu putem merge să cumpărăm destulă pâine pentru a fi hrăniți toți acești oameni! Ne-ar trebui banii câștigați într-o lună de muncă de noi toți, ca să putem cumpăra atâta pâine!“
Atunci Isus le-a spus: „Duceți-vă și vedeți câte pâini aveți.“
După ce s-au uitat, I-au spus: „Avem cinci pâini și doi pești.“
Apoi Isus le-a poruncit ucenicilor să le spună oamenilor să se așeze pe iarbă și să se împartă în grupuri.
Și oamenii s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci.
Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și, privind către cer, I-a mulțumit lui Dumnezeu și a frânt pâinile. El le-a dat ucenicilor Săi pentru ca ei să-i servească pe oameni. Isus a împărțit și cei doi pești.
Toată lumea a mâncat și s-a săturat.
Și s-au strâns douăsprezece coșuri cu resturi de pâine și pește.
Bărbații care au mâncat au fost în număr de cinci mii.
După aceea, Isus i-a urcat în barcă pe ucenici și i-a trimis în Betsaida, pe malul celălalt al lacului. Isus a dat drumul mulțimii
și S-a dus pe munte să Se roage.
Când s-a înserat, barca ucenicilor era în mijlocul mării, iar Isus stătea singur pe mal.
Din cauza vântului care bătea împotriva lor, ucenicii se străduiau din greu să vâslească. Cândva, între ora trei noaptea și șase dimineața, Isus S-a dus la ei mergând pe mare. El S-a apropiat de ei,
dar când L-au văzut mergând pe mare, ucenicii Lui au crezut că văd o stafie și au început să țipe.
Cu toții Îl văzuseră și erau îngroziți. Isus le-a spus: „Curaj! Eu sunt! Să nu vă fie frică!“
El S-a urcat la ei în barcă, iar vântul s-a potolit. Ucenicii erau uimiți
pentru că nu înțeleseseră nici ce însemna minunea cu pâinile. Inimile le erau împietrite.
Ei au traversat marea și au ajuns în ținutul Ghenezaretului. Acolo și-au legat barca de mal.
Când s-au dat jos din barcă, oamenii L-au recunoscut pe Isus.
Și au început să alerge în tot ținutul acela, ca să aducă la El oameni bolnavi.
Isus S-a dus în satele, în cetățile și pe la fermele din acel ținut. Și oriunde ajungea, oamenii locului îi adunau pe cei bolnavi în piețe. Cu toții Îl rugau pe Isus să-i lase să atingă hainele Lui și toți cei care le atingeau erau vindecați.
Software-ul își propune să conecteze pe toți cu textul Bibliei printr-o interfață rapid accesibilă și personalizabilă.
Numele face referire atât la conectivitate, cât și la viteză…
„Fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie!”
Cu dragoste, Tom Károly