Romani

chapter 4

Chapters:

1 2 3 4 5 6 … ⇤ ← 4 → ⇥

verse #1

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

verse #2

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

verse #3

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s`a socotit ca neprihănire.”

verse #4

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

verse #5

pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

verse #6

Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

verse #7

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!

verse #8

Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!”

verse #9

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i -a fost socotită ca neprihănire.”

verse #10

Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.

verse #11

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;

verse #12

şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.

verse #13

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n`a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

verse #14

Căci, dacă moştenitori sînt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;

verse #15

pentrucă Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

verse #16

Deaceea moştenitori sînt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

verse #17

dupăcum este scris: „Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.

verse #18

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: „Aşa va fi sămînţa ta.”

verse #19

Şi, fiindcă n`a fost slab în credinţă, el nu s`a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

verse #20

El nu s`a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

verse #21

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

verse #22

De aceea credinţa aceasta „i -a fost socotită ca neprihănire.”

verse #23

Dar nu numai pentru el este scris că „i -a fost socotită ca neprihănire”;

verse #24

ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

verse #25

care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.