Luca

capítulo 5


Capítulos:


verso 1

Pe cînd Se afla lîngă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvîntul lui Dumnezeu,


verso 2

Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejile.


verso 3

S`a suit într`una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l -a rugat s`o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos, şi învăţa pe noroade din corabie.


verso 4

Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărtează -o la adînc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.”


verso 5

Drept răspuns, Simon I -a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n`am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!”


verso 6

Dupăce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile.


verso 7

Au făcut semn tovarăşilor lor, cari erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amîndouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.


verso 8

Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s`a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: „Doamne, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.”


verso 9

Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi ceice erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră.


verso 10

Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”


verso 11

Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El.


verso 12

Isus era într`una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L -a văzut, s`a aruncat cu faţa la pămînt, L -a rugat, şi I -a zis: „Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”


verso 13

Isus a întins mîna, S`a atins de el, şi i -a zis: „Da, voiesc, fii curăţit!” Îndată, l -a lăsat lepra.


verso 14

Apoi i -a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i -a zis El, „de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a rînduit Moise, ca mărturie pentru ei.”


verso 15

Se răspîndea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strîngeau cu grămada, ca să -L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor.


verso 16

Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.


verso 17

Într`una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.


verso 18

Şi iată că nişte oameni purtau într`un pat pe un slăbănog, şi căutau să -l ducă înlăuntru, ca să -l pună înaintea Lui.


verso 19

Fiindcă n`aveau pe unde să -l ducă înlăuntru, din pricina norodului, s`au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborît cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.


verso 20

Cînd le -a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sînt iertate!”


verso 21

Cărturarii şi Fariseii au început să cîrtească, şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decît singur Dumnezeu?”


verso 22

Isus, care le -a cunoscut gîndurile, a luat cuvîntul şi le -a zis: „Pentruce cîrtiţi în inimile voastre?


verso 23

Ce este mai lesne: a zice: ,Păcatele îţi sînt iertate`, sau a zice: ,Scoală-te, şi umblă?`


verso 24

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc`, a zis El slăbănogului, ,scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă”


verso 25

Şi numaidecît, slăbănogul s`a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s`a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.


verso 26

Toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”


verso 27

După aceea Isus a ieşit afară, şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezînd la vamă. Şi i -a zis: „Vino după Mine!”


verso 28

Vameşul a lăsat totul, s`a sculat, şi a mers după El.


verso 29

Levi I -a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei.


verso 30

Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentruce mîncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?


verso 31

Isus a luat cuvîntul şi le -a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi.


verso 32

N`am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.”


verso 33

Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai Fariseilor, postesc des, şi fac rugăciuni, pe cînd ai Tăi mănîncă şi beau.”


verso 34

El le -a răspuns: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul cînd mirele este cu ei?


verso 35

Vor veni zile cînd va fi luat mirele dela ei; atunci vor posti în acele zile.”


verso 36

Le -a spus şi o pildă: „Nimeni nu rupe dintr`o haină nouă un petec, ca să -l pună la o haină veche; altmintrelea, rupe şi haina cea nouă, şi nici petecul luat dela ea, nu se potriveşte la cea veche.


verso 37

Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altmintrelea, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc;


verso 38

ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amîndouă se păstrează.


verso 39

Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: ,Este mai bun cel vechi”

Capítulos:


Libros