Proverbe

capítulo 16


Capítulos:


verso 1

Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care -l dă gura vine dela Domnul. -


verso 2

Toate căile omului sînt curate în ochii lui, dar celce cercetează duhurile este Domnul. -


verso 3

Încredinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. -


verso 4

Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. -


verso 5

Orice inimă trufaşă este o scîrbă înaintea Domnului; hotărît, ea nu va rămînea nepedepsită. -


verso 6

Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. -


verso 7

Cînd sînt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. -


verso 8

Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. -


verso 9

Inima omului se gîndeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. -


verso 10

Hotărîri dumnezeieşti sînt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli cînd judecă. -


verso 11

Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. -


verso 12

Împăraţilor le este scîrbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. -


verso 13

Buzele neprihănite sînt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe celce vorbeşte cu neprihănire. -


verso 14

Mînia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s`o potolească. -


verso 15

Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. -


verso 16

Cu cît mai mult face cîştigarea înţelepciunii decît a aurului! Cu cît este mai de dorit cîştigarea priceperii decît a argintului! -


verso 17

Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. -


verso 18

Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -


verso 19

Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decît să împarţi prada cu cei mîndri. -


verso 20

Cine cugetă la Cuvîntul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. -


verso 21

Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. -


verso 22

Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. -


verso 23

Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea cînd vorbeşte, şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. -


verso 24

Cuvintele prietenoase sînt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase. -


verso 25

Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. -


verso 26

Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. -


verso 27

Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. -


verso 28

Omul neastîmpărat stîrneşte certuri, şi pîrîtorul desbină pe cei mai buni prieteni. -


verso 29

Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi -l duce pe o cale, care nu este bună. -


verso 30

Cine închide ochii, ca să se dedea la gînduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvîrşit răul. -


verso 31

Perii albi sînt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. -


verso 32

Cel încet la mînie preţuieşte mai mult decît un viteaz, şi cine este stăpîn pe sine preţuieşte mai mult decît cine cucereşte cetăţi. -


verso 33

Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărîre vine dela Domnul. -

Capítulos:


Libros