Proverbe

chapter 20


Chapters:


verse #1

Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. -


verse #2

Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuş. -


verse #3

Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpînit de aprindere. -


verse #4

Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vea să strîngă roade, dar nu este nimic! -


verse #5

Sfaturile în inima omului sînt ca nişte ape adînci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. -


verse #6

Mulţi oameni îşi trîmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? -


verse #7

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! -


verse #8

Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. -


verse #9

Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, sînt curat de păcatul meu?” -


verse #10

Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, sînt o scîrbă înaintea Domnului. -


verse #11

Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. -


verse #12

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celalt, Domnul le -a făcut. -


verse #13

Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pîne. -


verse #14

„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecînd, se fericeşte. -


verse #15

Este aur şi sînt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sînt un lucru scump. -


verse #16

Ia -i haina, căci s`a pus chezaş pentru altul; şi ţine -l zălog pentru alţii. -


verse #17

Pînea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. -


verse #18

Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. -


verse #19

Cine umblă cu bîrfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţinea gura să nu te amesteci. -


verse #20

Dacă cineva blăstămă pe tatăl său şi pe mamă-sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunerecului. -


verse #21

O moştenire repede cîştigată dela început, nu va fi binecuvîntată la sfîrşit. -


verse #22

Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. -


verse #23

Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cîntarul mincinos nu este un lucru bun. -


verse #24

Domnu îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? -


verse #25

Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfîntă, şi abea după ce a făcut juruinţa să se gîndească. -


verse #26

Un împărat înţelept vîntură pe cei răi, şi trece cu roata peste ei. -


verse #27

Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde pînă în fundul măruntaielor. -


verse #28

Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. -


verse #29

Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrînilor sînt perii albi. -


verse #30

Mijloacele de vindecare pentru cel rău sînt bătăile şi vînătăile pînă la rană. -

Chapters:


Books