Proverbe

chapter 9


Chapters:


verse #1

Înţelepciunea şi -a zidit casa, şi -a tăiat cei şapte stîlpi.


verse #2

Şi -a junghiat vitele, şi -a amestecat vinul, şi -a pus masa.


verse #3

Şi -a trimes slujnicele, şi strigă, de pe… vîrful înălţimilor cetăţii:


verse #4

„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:


verse #5

„Veniţi de mîncaţi din pînea mea, şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!


verse #6

Lăsaţi prostia, şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”


verse #7

Celce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ, şi celce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.


verse #8

Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!


verse #9

Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!


verse #10

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.


verse #11

Prin mine ţi se vor înmulţi zilele, şi ţi se vor mări anii vieţii tale.


verse #12

Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.


verse #13

Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.


verse #14

Ea şade totuş la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii,


verse #15

ca să strige la trecătorii, cari merg pe calea cea dreaptă:


verse #16

„Cine este prost, să vină aici!” Iar celui fără minte îi zice:


verse #17

„Apele furate sînt dulci, şi pînea luată pe ascuns este plăcută!”


verse #18

El nu ştie că acolo sînt morţii, şi că oaspeţii ei sînt în văile locuinţei morţilor.

Chapters:


Books