Prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni

chapter 1


Chapters:


verse #1

Pavel, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus, după voia lui Dumnezeu, împreună cu fratele Sosten,


verse #2

către Biserica lui Dumnezeu din Corint. Voi ați fost sfințiți în Cristos Isus și ați fost chemați de Dumnezeu să fiți poporul Lui sfânt. Ați fost chemați cu toți cei ce, în orice loc s-ar afla, cheamă Numele lui Isus Cristos, Domnul lor și al nostru.


verse #3

Fie ca Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul Isus Cristos să vă dea har și pace!


Pavel Îi mulțumește lui Dumnezeu


verse #4

În ce vă privește, eu Îi mulțumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru harul pe care vi l-a dat prin Cristos Isus.


verse #5

În Isus ați fost binecuvântați cu de toate în vorbirea voastră și în cunoștințele voastre.


verse #6

În felul acesta, mărturia despre Cristos a fost confirmată printre voi.


verse #7

De aceea, acum când așteptați venirea Domnului nostru Isus Cristos, vă bucurați de toate darurile de la Dumnezeu.


verse #8

El vă va ține tari până la sfârșit, ca să nu puteți fi învinuiți în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos.


verse #9

Dumnezeu este credincios. El este Cel ce v-a chemat să aveți părtășie cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.


Probleme în Biserica din Corint


verse #10

Acum, fraților, vă îndemn în Numele Domnului nostru Isus Cristos să trăiți în armonie unii cu alții și să nu existe dezbinări între voi. Vă spun acestea pentru ca să aveți cu toții același gând și același scop.


verse #11

Frații mei, cei din familia Cloei mi-au spus că printre voi sunt certuri.


verse #12

Ei mi-au spus că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!“, „Iar eu al lui Apolo!“, „Iar eu al lui Petru!“, „Iar eu al lui Cristos!“


verse #13

A fost cumva Cristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Ați fost botezați în numele lui Pavel?


verse #14

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că dintre voi i-am botezat doar pe Crisp și pe Gaiu.


verse #15

Astfel nimeni nu poate spune că ați fost botezați în numele meu.


verse #16

Da, am mai botezat familia lui Ștefan, dar în afară de ei nu-mi amintesc să mai fi botezat pe cineva.


verse #17

Căci Cristos nu m-a trimis să botez, ci să proclam Vestea Bună. În proclamarea Veștii Bune nu am folosit cuvintele înțelepciunii omenești pentru ca să nu rămână fără putere crucea lui Cristos.


Puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu în Cristos


verse #18

Pentru cei pierduți, învățătura despre cruce este o nebunie. Dar pentru cei mântuiți, ea este puterea lui Dumnezeu.


verse #19

Așa
cum este scris în Scriptură:

„Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți
    și voi face fără valoare
        inteligența celor inteligenți.“
            (Isaia 29.14)


verse #20

Unde este înțeleptul? Unde este expertul în Lege? Unde este filozoful acestei lumi? Nu a arătat Dumnezeu că înțelepciunea lumii este nebunie?


verse #21

Lumea, prin înțelepciunea ei, nu a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. De aceea Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, a hotărât să folosească un mesaj absurd pentru a-i salva pe cei ce-l cred.


verse #22

Evreii cer minuni drept dovadă, iar neevreii vor înțelepciune.


verse #23

Dar noi Îl vestim pe Cristos răstignit. El este o ofensă pentru evrei și pare o nebunie pentru neevrei.


verse #24

Dar pentru cei ce au fost chemați (fie că sunt evrei, fie că sunt neevrei), Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.


verse #25

Căci absurditatea lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea oamenilor, iar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât puterea oamenilor.


verse #26

Fraților, voi ați fost chemați de Dumnezeu. Amintiți-vă că pe atunci, puțini dintre voi aveau înțelepciunea pe care o prețuiește lumea. Puțini erau influenți și tot atât de puțini erau din familii importante.


verse #27

Dar Dumnezeu a ales ceea ce este absurd în lume pentru a-i face de rușine pe înțelepți. Și Dumnezeu a ales ceea ce este slab în lume pentru a face de rușine ceea ce este puternic.


verse #28

Dumnezeu a ales ceea ce, în această lume, este neînsemnat, disprețuit și considerat ca un nimic pentru a distruge ceea ce are importanță în ochii lumii.


verse #29

Astfel, nimeni nu se mai poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.


verse #30

Datorită Lui sunteți în Cristos Isus. Prin lucrarea lui Dumnezeu, Cristos a devenit înțelepciunea noastră. El este Cel datorită căruia suntem acceptați de Dumnezeu. Prin El am fost sfințiți și eliberați de păcat.


verse #31

Sau, așa cum este scris în Scriptură: „Cine se laudă, să se laude în Domnul.“

Chapters:


Books