chapter 1
Pavel, un slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, trimis să-i ajute pe aleșii lui Dumnezeu să ajungă la cunoașterea deplină a adevărului care este potrivit cu o viață dedicată lui Dumnezeu
și care dă speranța vieții eterne. Dumnezeu, care nu minte, a promis viața eternă înainte de începutul timpului.
La momentul potrivit, El Și-a făcut cunoscut mesajul prin vestirea care mi-a fost încredințată prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Scriu această scrisoare către Tit, adevăratul meu fiu în credința pe care o împărtășim. Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Mântuitorul nostru!
Te-am lăsat în Creta ca să pui ordine în lucrurile care au mai rămas de aranjat și ca să numești bătrâni în fiecare cetate, așa cum te-am învățat.
Poți să pui în această slujbă pe cineva care este fără vină, care este credincios soției sale și ai cărui copii sunt credincioși și nu pot fi acuzați de imoralitate sau neascultare.
Un supraveghetor trebuie să fie fără vină, pentru că îi este încredințată lucrarea lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie încăpățânat, mânios, bețiv, violent și iubitor de câștiguri necinstite.
El trebuie să fie ospitalier, să iubească ceea ce este bun, să fie înțelept, drept, sfânt și echilibrat.
El trebuie să fie credincios mesajului adevărat, așa cum l-a învățat, astfel încât să-i încurajeze pe oameni cu învățătura sănătoasă și să-i înfrunte pe cei ce i se împotrivesc.
Acest lucru este important, căci sunt mulți (mai ales printre cei care spun că toți neevreii trebuie să fie circumciși) care se ridică împotriva Cuvântului, vorbind despre lucruri fără valoare și ducându-i în eroare pe alții.
Aceștia trebuie reduși la tăcere. Ei distrug familii întregi, învățându-i pe oameni ceea ce nu ar trebui să-i învețe, urmărind câștiguri necinstite.
Un cretan, un profet de-al lor, a spus: „Cretanii mint întotdeauna, sunt niște fiare sălbatice și sunt cu toții lacomi și leneși.“
Această mărturie este adevărată. De aceea, mustră-i aspru, ca să aibă o credință puternică
și să nu mai asculte basme evreiești și porunci ale unor oameni care s-au îndepărtat de adevăr.
Pentru cei curați toate lucrurile sunt curate, dar pentru cei plini de păcat și necredincioși toate lucrurile sunt necurate, căci atât mințile cât și conștiințele lor sunt corupte.
Ei susțin că-L cunosc pe Dumnezeu, dar faptele lor arată că, de fapt, nu-L recunosc. Ei sunt demni de dispreț, sunt neascultători și nu sunt în stare să facă nici o faptă bună.