chapter 1
Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru,
către sfinții lui Dumnezeu din Colose, care sunt frații noștri credincioși în Cristos. Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru!
De câte ori ne rugăm pentru voi, Îi mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos,
căci am auzit de credința voastră în Cristos Isus și de dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții lui Dumnezeu,
datorită speranței care este păstrată pentru voi în ceruri. Voi ați auzit de această speranță prin mesajul adevărat, adică prin Vestea Bună,
care a ajuns și la voi. Ea aduce roade și este răspândită în întreaga lume. Ea aduce aceleași roade și printre voi încă din ziua în care ați auzit de harul lui Dumnezeu și l-ați înțeles cu adevărat așa cum este el.
Voi ați auzit de harul lui Dumnezeu de la dragul nostru Epafras, care lucrează împreună cu noi, fiind un slujitor credincios al lui Cristos pentru noi.
Tot el ne-a spus și despre dragostea pe care v-a dat-o Duhul.
De aceea, ne rugăm neîncetat pentru voi, din ziua în care am auzit despre voi. Ne rugăm cerând să aveți o cunoaștere profundă a voii lui Dumnezeu, să vi se dea toată înțelepciunea și înțelegerea în lucrurile spirituale.
Astfel veți fi pe placul lui Dumnezeu; veți trăi într-un mod care Îl onorează pe Domnul, aducând roade prin faptele voastre bune; Îl veți cunoaște din ce în ce mai bine pe Dumnezeu;
veți fi întăriți cu putere nemărginită, potrivit puterii Lui slăvite; astfel veți avea răbdare și veți fi perseverenți oricând;
Îi veți mulțumi cu bucurie Tatălui, care v-a făcut demni de a avea o parte din moștenirea sfinților care trăiesc în lumină.
Dumnezeu ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a transferat în Împărăția Fiului Său iubit.
În Fiul Său noi avem eliberarea și iertarea păcatelor.
El este imaginea Dumnezeului nevăzut și este primul născut din toată creația.
Tot ce este în cer sau pe pământ a fost creat de El: și ceea ce se vede și ceea ce nu se vede, fie puteri cerești, fie autorități, fie domnii sau conducători. Totul a fost creat prin El și pentru El.
El există dinainte de a se fi făcut ceva, și toate se țin prin El.
El este Capul Trupului, care este Biserica. El este Începutul, primul înviat din morți, astfel încât să aibă întâietate în toate.
Dumnezeu, în toată plinătatea Lui, a ales să trăiască în El și, tot prin El, să împace toate lucrurile cu El Însuși, fie că sunt din ceruri, fie că sunt de pe pământ.
Dumnezeu a făcut pace prin sângele lui Cristos vărsat pe cruce.
În trecut, erați despărțiți de Dumnezeu și, din cauza faptelor voastre rele, erați dușmanii Lui în gândurile voastre.
Dar acum, prin trupul omenesc al lui Cristos și prin moartea Lui, Dumnezeu v-a împăcat cu El, ca să vă prezinte înaintea lui Dumnezeu sfinți, curați și fără vină,
dacă rămâneți înrădăcinați și neclintiți în credința voastră și dacă nu vă îndepărtați de speranța Veștii Bune pe care ați auzit-o, care a fost proclamată fiecărei făpturi de sub ceruri și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.
Acum mă bucur în suferințele mele pentru voi. Prin suferințele din trupul meu, eu împlinesc ceea ce mai are de suferit Cristos prin Trupul Său, care este Biserica.
Eu am devenit unul din slujitorii Săi, potrivit cu slujba care mi-a fost încredințată de Dumnezeu pentru voi. Este vorba despre împlinirea mesajului lui Dumnezeu.
Acest mesaj este adevărul secret, ținut ascuns de veacuri și de generații, dar care a fost făcut cunoscut de Dumnezeu sfinților Săi.
Dumnezeu a dorit să arate poporului Său cât de mare este printre neevrei bogăția slăvită a acestui adevăr ascuns, care este Cristos, care este și în voi și care este speranța noastră de a avea parte de slava lui Dumnezeu.
Noi Îl proclamăm pe El, îndrumând și învățând pe fiecare cu toată înțelepciunea, astfel încât fiecare să fie desăvârșit în Cristos când îl vom prezenta înaintea lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care lucrez eu, luptându-mă prin tăria lui Cristos, care lucrează în mine cu putere.