Psalmii

Psalm 80


Chapters:


verse #1

(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi „Crinii mărturiei”. Un psalm al lui Asaf.) Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!


verse #2

Trezeşte-Ţi puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase, şi vino în ajutorul nostru!


verse #3

Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!


verse #4

Doamne, Dumnezeul oştirilor, pînă cînd Te vei mînia, cu toată rugăciunea poporului Tău?


verse #5

Îi hrăneşti cu o pîne de lacrămi, şi -i adăpi cu lacrămi din plin.


verse #6

Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri rîd de noi între ei.


verse #7

Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!


verse #8

Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, şi ai sădit -o.


verse #9

Ai făcut loc înaintea ei: şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara.


verse #10

Munţii erau acoperiţi de umbra ei, şi ramurile ei erau ca nişte cedri ai lui Dumnezeu.


verse #11

Îşi întindea mlădiţele pînă la mare, şi lăstarii pînă la Rîu.


verse #12

Pentruce i-ai rupt gardul acum, de -o jăfuiesc toţi trecătorii?


verse #13

O rîmă mistreţul din pădure, şi o mănîncă fiarele cîmpului.


verse #14

Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te iarăş! Priveşte din cer, şi vezi! Cercetează via aceasta!


verse #15

Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta, şi pe fiul, pe care Ţi l-ai ales!…


verse #16

Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea Feţei Tale, ei pier!


verse #17

Mîna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului, pe care Ţi l-ai ales!


verse #18

Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăş, şi vom chema Numele Tău.


verse #19

Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăş! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!

Chapters:


Books