chapter 3
Dacă ați înviat împreună cu Cristos, preocupați-vă de lucrurile care sunt în cer, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu.
Gândiți-vă la cele cerești și nu la cele pământești!
Voi ați murit, iar acum viața voastră nouă este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu.
Când Cristos, care este viața voastră, va apărea, atunci veți apărea și voi cu El în slavă.
Alungați din viața voastră toate lucrurile rele care țin de natura voastră păcătoasă: desfrânarea, necurăția, pofta, dorințele rele și lăcomia, care este închinare la idoli.
Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu.
Și voi trăiați așa în trecut, pe când făceați astfel de fapte.
Dar acum, renunțați la toate acestea: la mânie, furie, răutate, bârfă, vorbe urâte.
Să nu vă mințiți unii pe alții, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui
și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou. Acest om nou este mereu înnoit și făcut după imaginea Creatorului lui spre cunoașterea deplină a lui Dumnezeu.
Aici nu mai este evreu și neevreu, circumcis și necircumcis, barbar, scit, sclav și om liber, ci Cristos este totul și este în toți.
Fiind aleșii lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de compasiune, cu bunătate, smerenie, blândețe și răbdare.
Îngăduiți-vă unii pe alții și iertați-vă unii pe alții ori de câte ori aveți ceva unii împotriva altora. Să vă iertați unii pe alții, cum v-a iertat și Domnul pe voi.
Pe lângă toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care leagă totul într-o unitate perfectă.
Fie ca pacea care vine de la Cristos să vă conducă inimile, căci la această pace ați fost chemați voi, într-un singur trup. Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, întotdeauna!
Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea. Cântați psalmi, imnuri și cântări spirituale cu inima plină de recunoștință față de Dumnezeu.
Orice faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu, Tatăl.
Soțiilor, fiți supuse soților voștri, așa cum este potrivit în Domnul.
Soților, iubiți-vă soțiile și nu vă purtați aspru cu ele.
Copiilor, ascultați în toate de părinții voștri, căci acest lucru este plăcut Domnului.
Părinților, nu stârniți mânia în copiii voștri criticându-i mereu pentru tot ce fac, pentru că asta va duce la descurajarea lor.
Sclavilor, ascultați de stăpânii voștri de pe pământ în toate, nu numai atunci când vă supraveghează, și nu lucrați ca unii care vor să le facă pe plac oamenilor. Ascultați de ei cu toată inima, din respect pentru Domnul.
Orice faceți, faceți din toată inima, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni.
Amintiți-vă că Domnul vă va da moștenirea voastră ca răsplată. Cristos, care este Domnul vostru, este Cel pe care-L slujiți.
Cel ce face rău va fi răsplătit, în mod nepărtinitor, după răul pe care l-a făcut.