Iov
capítulo 30
verso 1
Şi acum!… Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.
verso 2
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?
verso 3
Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
verso 4
Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n`au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.
verso 5
Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
verso 6
Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.
verso 7
Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.
verso 8
Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.
verso 9
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.
verso 10
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
verso 11
Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.
verso 12
Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.
verso 13
Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
verso 14
Ca printr`o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.
verso 15
Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.
verso 16
Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m`au apucat zilele suferinţei.
verso 17
Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
verso 18
De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
verso 19
Dumnezeu m`a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.
verso 20
Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
verso 21
Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.
verso 22
Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
verso 23
Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.
verso 24
Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
verso 25
Nu plîngeam eu pe cel amărît? N`avea inima mea milă de cel lipsit?
verso 26
Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.
verso 27
Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m`au apucat zilele de durere.
verso 28
Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
verso 29
Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
verso 30
Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
verso 31
Arfa mea s`a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.
Libros
