Iov

capítulo 40


Capítulos:


verso 1

Domnul, a vorbit lui Iov, şi a zis:


verso 2

„Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”


verso 3

Iov a răspuns Domnului, şi a zis:


verso 4

„Iată, eu sînt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mîna la gură.


verso 5

Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”


verso 6

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis:


verso 7

„Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.


verso 8

Vrei să nimiceşti pînă şi dreptatea Mea? Şi să Mă osîndeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?


verso 9

Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu, şi un glas de tunet ca al Lui?


verso 10

Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!


verso 11

Varsă-ţi valurile mîniei tale, şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!


verso 12

Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi,


verso 13

ascunde -i pe toţi împreună în ţărînă, înveleşte-le faţa în întunerec!


verso 14

Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale.


verso 15

Uită-te la ipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănîncă iarbă ca boul.


verso 16

Uită-te ce tărie are în coapse, şi ce putere are în muşchii pîntecelui său!


verso 17

Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sînt întreţăsute.


verso 18

Oasele lui sînt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sînt ca nişte drugi de fer.


verso 19

El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l -a făcut l -a înzestrat cu o suliţă..


verso 20

El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele cîmpului.


verso 21

Se culcă supt lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.


verso 22

Desişul lotusului îl acopere cu umbra lui, sălciile pîrîului îl înconjoară.


verso 23

Dacă se întîmplă ca rîul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s`ar năpusti Iordanul în gîtlejul lui, el ar rămînea liniştit.


verso 24

Crezi că -l poţi prinde lovindu -l în faţă? Sau crezi că -i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?

Capítulos:


Libros