Iov
capítulo 14
verso 1
Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
verso 2
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
verso 3
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
verso 4
Cum ar putea să iasă dintr`o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
verso 5
Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
verso 6
întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
verso 7
Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
verso 8
Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
verso 9
înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
verso 10
Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
verso 11
Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
verso 12
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
verso 13
Ah! de m`ai ascunde în locuinţa morţilor, de m`ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
verso 14
Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
verso 15
Atunci m`ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
verso 16
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
verso 17
călcările mele de lege sînt pecetluite într`un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
verso 18
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
verso 19
cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
verso 20
Îl urmăreşti într`una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
verso 21
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n`are.
verso 22
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
Libros
