Psalmii

17. zsoltár


Fejezetek:


1. vers

(O rugăciune a lui David.) Doamne, ascultă-mi pricina nevinovată, ia aminte la strigătele mele, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!


2. vers

Să se arate dreptatea mea înaintea Ta, şi să privească ochii Tăi neprihănirea mea!


3. vers

Dacă îmi vei cerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gîndesc.


4. vers

Cît priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvîntul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;


5. vers

paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele.


6. vers

Strig către Tine, căci m`asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvîntul meu!


7. vers

Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost, şi -i izbăveşti de protivnicii lor, prin dreapta Ta!


8. vers

Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale,


9. vers

de cei răi, cari mă prigonesc, de vrăjmaşii mei de moarte, cari mă împresoară.


10. vers

Ei îşi închid inima, au cuvintele semeţe în gură.


11. vers

Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar, mă pîndesc ca să mă trîntească la pămînt.


12. vers

Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu, care stă la pîndă în culcuşul lui.


13. vers

Scoală-te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară -l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!


14. vers

Scapă-mă de oameni, cu mîna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, cari îşi au partea lor în viaţa aceasta, şi cărora le umpli pîntecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sînt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.


15. vers

Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.

Fejezetek:


Könyvek