Psalmii

2. zsoltár


Fejezetek:


1. vers

Pentruce se întărîtă nemulţumirile, şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte?


2. vers

Împăraţii pămîntului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicînd:


3. vers

„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” -


4. vers

Celce şade în ceruri rîde, Domnul Îşi bate joc de ei.


5. vers

Apoi, în mînia Lui, le vorbeşte, şi -i îngrozeşte cu urgia Sa, zicînd:


6. vers

„Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.”


7. vers

„Eu voi vesti hotărîrea Lui,” -zice Unsul–„Domnul Mi -a zis: ,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.


8. vers

Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire!


9. vers

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.`


10. vers

Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului!


11. vers

Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurînd.


12. vers

Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi cîţi se încred în El!

Fejezetek:


Könyvek