Iov

33. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Acum dar, Iov, ascultă cuvîntările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!


2. vers

Iată, deschid gura, şi mi se mişcă limba în cerul gurii.


3. vers

Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:


4. vers

Duhul lui Dumnezeu m`a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.


5. vers

Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!


6. vers

Înaintea lui Dumnezeu eu sînt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi.


7. vers

Astfel frica de mine nu te va turbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.


8. vers

Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:


9. vers

,Sînt curat, sînt fără păcat, sînt fără prihană, nu este fărădelege în mine.


10. vers

Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;


11. vers

îmi pune picioarele în butuci, îmi pîndeşte toate mişcările.`


12. vers

Îţi voi răspunde că aici n`ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decît omul.


13. vers

Vrei dar să te cerţi cu El, pentrucă nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?


14. vers

Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într`un fel, cînd într`altul. dar omul nu ia seama.


15. vers

El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într`un somn adînc, cînd dorm în patul lor.


16. vers

Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,


17. vers

ca să abată pe om de la rău, şi să -l ferească de mîndrie,


18. vers

ca să -i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei.


19. vers

Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele.


20. vers

Atunci îi este greaţă de pîne, chiar şi de bucatele cele mai alese.


21. vers

Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămîn goale;


22. vers

sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.


23. vers

Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s`o urmeze,


24. vers

Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte -l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!`


25. vers

Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.


26. vers

Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să -I vadă Faţa cu bucurie, şi -i dă înapoi nevinovăţia.


27. vers

Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n`am fost pedepsit după faptele mele;


28. vers

Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!`


29. vers

Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,


30. vers

ca să -l ridice din groapă, ca să -l lumineze cu lumina celor vii.


31. vers

Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!


32. vers

Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.


33. vers

Dacă n`ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.”

Fejezetek:


Könyvek