Iov

6. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Iov a luat cuvîntul şi a zis:


2. vers

„Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,


3. vers

ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!


4. vers

Căci săgeţile Celui Atotputernic m`au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!


5. vers

Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?


6. vers

Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?


7. vers

Orice lucru de care aş vrea să nu m`ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!


8. vers

O, de mi s`ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!


9. vers

De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!


10. vers

Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n`am călcat poruncile Celui Sfînt.


11. vers

La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?


12. vers

Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?


13. vers

Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n`a fugit mîntuirea de mine?


14. vers

Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.


15. vers

Fraţii mei s`au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.


16. vers

Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;


17. vers

vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.


18. vers

Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.


19. vers

Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.


20. vers

Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.


21. vers

Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!


22. vers

V`am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,


23. vers

scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`


24. vers

Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.


25. vers

O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?


26. vers

Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?


27. vers

Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.


28. vers

Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!


29. vers

Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!


30. vers

Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

Fejezetek:


Könyvek