Iov
14. fejezet
1. vers
Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. vers
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. vers
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. vers
Cum ar putea să iasă dintr`o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5. vers
Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
6. vers
întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
7. vers
Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8. vers
Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
9. vers
înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. vers
Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
11. vers
Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
12. vers
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
13. vers
Ah! de m`ai ascunde în locuinţa morţilor, de m`ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
14. vers
Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. vers
Atunci m`ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
16. vers
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. vers
călcările mele de lege sînt pecetluite într`un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18. vers
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
19. vers
cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20. vers
Îl urmăreşti într`una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
21. vers
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n`are.
22. vers
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
Könyvek
