Faptele Apostolilor

chapter 14


Chapters:


Pavel și Barnaba în Iconia


verse #1

La fel ca și în celelalte cetăți, când au ajuns în Iconia, Pavel și Barnaba s-au dus în sinagoga iudeilor. Ei au vorbit celor prezenți în așa fel încât un mare număr de oameni, atât iudei, cât și greci, au crezut.


verse #2

Dar aceia dintre evrei care n-au crezut i-au stârnit pe neevrei și i-au întors împotriva fraților lor.


verse #3

Pavel și Barnaba au stat acolo mult timp și au vorbit pentru Domnul cu îndrăzneală. Ei au vorbit despre harul lui Dumnezeu, iar El a dovedit că mărturia lor era adevărată, ajutându-i să facă semne și minuni.


verse #4

Oamenii din Iconia erau împărțiți: unii erau de partea iudeilor, iar alții de partea celor doi apostoli.


verse #5

Unii dintre neevrei și niște iudei, împreună cu autoritățile cetății, s-au înțeles să-i batjocorească și să-i ucidă cu pietre pe Pavel și Barnaba.


verse #6

Dar ei au aflat și au fugit în Licaonia, în cetățile Listra și Derbe și în împrejurimile acestora.


verse #7

Acolo ei au continuat să spună Vestea Bună.


Pavel în Listra și Derbe


verse #8

În Listra era un om cu picioarele paralizate. El se născuse infirm și nu umblase niciodată.


verse #9

Acest om l-a auzit pe Pavel vorbind. Pavel s-a uitat drept la el și a văzut că el avea credință, astfel că Dumnezeu îl putea vindeca.


verse #10

Atunci Pavel a spus cu voce tare: „Ridică-te și stai drept în picioare!“ Omul a sărit în picioare și a început să meargă.


verse #11

Când au văzut oamenii ce făcuse Pavel, au strigat în limba licaoneană: „Zeii au luat trup de oameni și au coborât la noi!“


verse #12

Pe Barnaba îl numeau „Zeus“, iar pe Pavel „Hermes“, pentru că el era cel ce vorbea de obicei.


verse #13

Templul lui Zeus era în apropierea cetății. Preotul de acolo a adus la porțile cetății tauri și coroane de flori. El și mulțimea aceea de oameni vroiau să le aducă jertfe lui Pavel și lui Barnaba.


verse #14

Când au auzit Pavel și Barnaba lucrul acesta, de supărare și-au rupt hainele de pe ei. Ei au alergat în mijlocul mulțimii, strigând:


verse #15

„Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Suntem doar oameni ca și voi. Noi suntem aici pentru a vă aduce Vestea Bună, pentru a vă întoarce de la lucruri fără rost la Dumnezeul cel viu care a făcut cerul, pământul și mările cu tot ce este în ele.


verse #16

În trecut, El a lăsat toate popoarele să-și urmeze propriul drum.


verse #17

Dar Dumnezeu a făcut lucruri bune care să vă mărturisească despre El: El v-a trimis ploi din cer și recolte la timpul potrivit, vă dă hrana din abundență și vă umple inimile de bucurie.“


verse #18

Dar chiar și după ce au spus aceste lucruri, Pavel și Barnaba cu greu i-au putut opri pe oameni să le aducă jertfe.


verse #19

Apoi au venit niște iudei din Antiohia și din Iconia și au convins mulțimile să treacă de partea lor. Ei au aruncat cu pietre în Pavel, apoi l-au târât afară din cetate, crezând că murise.


verse #20

Când s-au strâns ucenicii în jurul lui, el s-a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi, Pavel a plecat la Derbe împreună cu Barnaba.


Întoarcerea în Antiohia din Siria


verse #21

Și în această cetate ei au spus oamenilor Vestea Bună și au făcut mulți ucenici. Apoi s-au întors la Listra, la Iconia și la Antiohia.


verse #22

Acolo ei i-au întărit pe ucenicii lui Isus și i-au încurajat să rămână statornici în credință, spunând: „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.“


verse #23

Pavel și Barnaba au numit conducători în fiecare biserică. Cu rugăciune și post i-au încredințat Domnului în care crezuseră.


verse #24

Pavel și Barnaba au trecut prin ținutul Pisidia și au ajuns în ținutul Pamfilia.


verse #25

Ei au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în Perga, apoi au plecat spre Atalia.


verse #26

Din Atalia au mers cu corabia până în Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care acum o terminaseră.


verse #27

Când au ajuns în Antiohia, Pavel și Barnaba au strâns biserica la un loc și le-au povestit credincioșilor tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei și le-au spus cum Dumnezeu a deschis ușa pentru ca și neevreii să poată crede.


verse #28

Pavel și Barnaba au rămas mult timp acolo cu ucenicii lui Isus.

Chapters:


Books