Iov

Chapters:

… 12 13 14 15 16 …   ⇤ ← 14 → ⇥

verse #1

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

verse #2

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

verse #3

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

verse #4

Cum ar putea să iasă dintr`o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

verse #5

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

verse #6

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

verse #7

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

verse #8

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

verse #9

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

verse #10

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

verse #11

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

verse #12

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

verse #13

Ah! de m`ai ascunde în locuinţa morţilor, de m`ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

verse #14

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

verse #15

Atunci m`ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

verse #16

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

verse #17

călcările mele de lege sînt pecetluite într`un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

verse #18

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

verse #19

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

verse #20

Îl urmăreşti într`una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

verse #21

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n`are.

verse #22

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Chapters:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42