Evanghelia după Matei

chapter 14


Chapters:


Irod află despre Isus


verse #1

În acest timp, Irod, guvernatorul Galileii, a auzit veştile despre Isus.


verse #2

El le-a spus slujitorilor săi: „Acest om este Ioan Botezătorul; s-a sculat din morţi şi de aceea poate face toate aceste minuni!“


Uciderea lui Ioan Botezătorul


verse #3

Cu ceva timp în urmă, Irod îl arestase pe Ioan, punându-l în lanţuri şi aruncându-l în închisoare, la cererea Irodiadei, soţia fratelui său, Filip.


verse #4

Ioan îi spusese de mai multe ori: „Nu-ţi este permis să te căsătoreşti cu ea.“


verse #5

De aceea ar fi vrut să-l omoare, însă îi era teamă de mulţimea care-l considera pe Ioan un profet.


verse #6

De ziua lui Irod, fata Irodiadei a dansat pentru el şi oaspeţii săi. Lui Irod i-a plăcut atât de mult,


verse #7

încât a promis prin jurământ că-i va da orice va cere.


verse #8

Îndemnată de mama sa, ea i-a spus: „Dă-mi capul lui Ioan Botezătorul pe o tavă!“


verse #9

Cu toate că s-a întristat foarte mult, a poruncit ca dorinţa să-i fie îndeplinită, din cauza jurământului său şi a oaspeţilor.


verse #10

A trimis nişte oameni în închisoare să-i taie capul lui Ioan.


verse #11

Capul a fost adus pe o tavă şi dat fetei, care l-a dus mamei sale.


verse #12

Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul şi l-au îngropat; apoi s-au dus şi I-au spus lui Isus.


Hrănirea celor cinci mii de oameni


verse #13

Când a aflat Isus, a plecat de acolo singur, într-o barcă, spre un ţinut pustiu. Mulţimile au auzit aceasta şi L-au urmat pe jos din cetăţile lor.


verse #14

Când a ajuns pe ţărm şi a văzut o mare mulţime de oameni, lui Isus I s-a făcut milă şi i-a vindecat pe cei care erau bolnavi.


verse #15

Cum s-a înserat, ucenicii au venit la El şi I-au spus: „Locul acesta este pustiu şi e târziu.


verse #16

Dă drumul mulţimilor să meargă în sate, să-şi cumpere mâncare!“ Dar Isus le-a zis: „Nu trebuie să plece. Daţi-le voi să mănânce!“


verse #17

Ucenicii I-au spus: „Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti!“


verse #18

Atunci Isus a zis: „Aduceţi-Mi-le aici!“


verse #19

A poruncit mulţimilor să se aşeze pe iarbă. Şi ţinând în mână cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat privirea spre cer şi I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru mâncare. Apoi, a rupt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi, iar ucenicii au dat-o oamenilor.


verse #20

Toţi au mâncat şi s-au săturat. Când au terminat, ucenicii au umplut douăsprezece coşuri cu resturile rămase.


verse #21

Erau cinci mii de bărbaţi care au mâncat, fără să mai fie numărate femeile şi copiii.


Isus merge pe apă


verse #22

Îndată după aceea, Isus i-a pus pe ucenici să urce în barcă şi să treacă de cealaltă parte a mării, înaintea Lui, în timp ce El dădea drumul mulţimilor.


verse #23

După ce a dat drumul mulţimilor, a mers pe munte, la o parte, să Se roage. La venirea serii, El era acolo singur.


verse #24

Barca era deja la mare depărtare de ţărm, fiind clătinată de valuri, pentru că plutea contra vântului.


verse #25

Între orele trei şi şase dimineaţa, Isus a venit către ei, mergând pe mare.


verse #26

Ucenicii Săi, văzându-L mergând pe mare, s-au îngrozit şi au zis: „Este o stafie!“ Şi au ţipat de frică.


verse #27

Imediat, Isus le-a vorbit: „Curaj, Eu sunt! Nu vă temeţi!“


verse #28

Petru I-a răspuns: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin către Tine pe apă!“


verse #29

Isus i-a spus: „Vino!“
Petru s-a dat jos din barcă şi a mers pe apă, către Isus.


verse #30

Dar când a văzut ce puternic era vântul, i s-a făcut frică. A început să se scufunde şi a strigat: „Doamne, salvează-mă!“


verse #31

Imediat, Isus a întins mâna şi l-a prins, spunându-i: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“


verse #32

Când s-au urcat în barcă, vântul s-a oprit.


verse #33

Şi cei din barcă I s-au închinat, spunând: „Eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!“


Isus vindecă mulţi bolnavi


verse #34

Au trecut marea şi au ajuns pe ţărmul Ghenezaretului.


verse #35

Când locuitorii acelui ţinut L-au recunoscut pe Isus, au trimis vorbă către tot ţinutul înconjurător. Aşa că I-au adus toţi bolnavii


verse #36

şi L-au implorat să le dea voie numai să-I atingă marginea hainei. Şi toţi cei care au atins-o s-au vindecat.

Chapters:


Books