Apocalipsa lui Ioan

chapter 22


Chapters:


Râul vieții


verse #1

Apoi îngerul mi-a arătat râul cu apa care dă viață. Râul era strălucitor cum este cristalul și țâșnea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului,


verse #2

coborând până în mijlocul străzilor cetății. Pe fiecare din malurile râului era pomul vieții, care rodește de douăsprezece ori pe an, câte o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea popoarelor.


verse #3

Nu va mai fi nici un blestem, iar tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în cetatea aceea. Slujitorii Lui I se vor închina


verse #4

și-I vor vedea Fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor.


verse #5

Nu va mai fi noapte și nici nu va mai fi nevoie de lumina lămpii sau a soarelui, căci Domnul Dumnezeu va revărsa lumină peste ei și ei vor domni pentru totdeauna.


verse #6

Atunci îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și-a trimis îngerul ca să arate slujitorilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“


verse #7

„Ascultă! Eu vin curând! Binecuvântat este cel care ascultă de cuvintele profeției din această carte!“


verse #8

Eu sunt Ioan, cel care a auzit și a văzut aceste lucruri. Când le-am auzit și le-am văzut, am îngenuncheat să mă închin la picioarele îngerului care-mi arăta toate aceste lucruri.


verse #9

Dar el mi-a spus: „Să nu faci una ca aceasta! Căci eu sunt slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, profeții, și cu aceia care ascultă de cuvintele din această carte. Lui Dumnezeu să I te închini!“


verse #10

Apoi mi-a spus: „Nu ține secrete cuvintele profeției din această carte, căci acel timp este aproape.


verse #11

Cel nedrept să fie nedrept în continuare, cel necurat să rămână necurat, cel drept să continue să facă ceea ce este drept, iar cel sfânt să rămână sfânt.“


verse #12

„Ascultă! Eu vin curând și aduc cu Mine răsplata, pentru a răsplăti pe fiecare după faptele sale.


verse #13

Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel din urmă, Începutul și Sfârșitul.


verse #14

Binecuvântați sunt cei ce-și spală hainele! Ei vor putea să mănânce din pomul vieții și să intre pe porți în cetate.


verse #15

Însă „câinii“, vrăjitorii, cei imorali, ucigașii, închinătorii la idoli și toți cei care iubesc minciuna și cei care spun minciuni vor sta afară.


verse #16

Eu, Isus, Mi-am trimis îngerul să depună mărturie despre aceste lucruri în biserici. Eu sunt Rădăcina și Urmașul lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață.“


verse #17

Duhul și Mireasa spun: „Vino!“ Și oricine aude aceasta, să spună: „Vino!“ Lăsați-l pe cel însetat să vină! Căci oricine vrea, poate avea fără plată apa care dă viață.


verse #18

Îi previn pe toți cei care ascultă cuvintele acestei profeții că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, și Dumnezeu îi va adăuga nenorocirile scrise în această carte.


verse #19

Iar dacă scoate cineva ceva din aceste cuvinte aflate în profeția cărții, și Dumnezeu îi va scoate partea lui de la Pomul Vieții și din cetatea sfântă despre care s-a scris în această carte.


verse #20

Cel ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând!“ Amin! Vino, Doamne Isuse!


verse #21

Harul Domnului Isus să fie cu voi toți!

Chapters:


Books